Regulament intern al forumului
Pagina 1 din 1
Regulament intern al forumului
Regulament şi cod de conduită pe acest forum:
1 - Folosiţi corect limba română; nu sunt permise expresii şi prescurtări tip messenger. Citatele într-o altă limbă este indicat să fie urmate de traducere.
2 - Este interzisă folosirea de expresii si cuvinte triviale.
3 - Respectaţi-vă interlocutorii. Limbajul obscen sau ostil, atacuri personale directe sau aluzive, sunt complet interzise.
4 - Nu sunt acceptate încercări de convertire religioasă, politică, instigare la violenţă sau fapte antisociale; propaganda, de orice fel, cât şi discriminarea pe orice criterii, este interzisă.
5 - Este interzisă promovarea teoriilor pseudoştiinţifice, a celor discreditate şi înlocuite, altfel decât în contextul lor istoric; este interzisă folosirea argumentelor ştiinţifice în sprijinul doctrinelor religioase, sau invers. Administratorii sau moderatorii îşi rezervă dreptul de a şterge fără alt avertisment asemenea subiecte.
6 - Nu este permisă alegerea unui nume de utilizator cu conotaţii sexuale, jignitoare sau triviale.
7 - Postările sub formă de reclamă, spam, trolling, link-uri către site-uri pornografice sau instigatoare, sunt interzise.
8 - Încadraţi-vă cu discuţia în tema specifică; dacă doriţi să vă abateţi de la linia subiectului, deschideţi un topic nou; nu este permisă crearea de mai multe topice pe acelaşi subiect; alegeţi titluri reprezentative, nu generale; nu modificaţi mesajele după ce au primit răspuns.
9 - Sunt permise orice teme de conversaţii, atâta timp cât nu contravin normelor forumului, iar opiniile sunt prezentate argumentat. Afirmaţiile nefondate, în contradicţie flagrantă cu date verificate experimental sau observaţional, vor fi considerate trolling şi sancţionate ca atare. Atunci când expuneţi idei personale, fiţi pregătiţi să le susţineţi prin demonstraţii adecvate.
10 - Crearea de conturi multiple este interzisă. Doar administratorul poate crea conturi de probă, cu anumite ranguri, pentru a verifica modul de funcţionare al forumului. Atunci când nu vă puteţi accesa contul, din diverse motive, luaţi legătura cu administratorul.
Nerespectarea normelor de mai sus poate atrage următoarele sancţiuni:
- avertisment;
- suspendare 3; 7, sau 10 zile (blocarea numelui de utilizator);
- banare 15 sau 30 de zile (blocarea numelui de utilizator şi a adresei IP);
- banare definitivă.
În funcţie de situaţie, administraţia forumului îşi rezervă dreptul de a lua oricare din măsurile de mai sus!
Ultima editare efectuata de catre Administrator in Mier Apr 27, 2016 6:04 pm, editata de 3 ori
Re: Regulament intern al forumului
Update:
Datorită spaţiului disponibil limitat, ataşamentele vor fi publicate de administrator, la cererea expresă a utilizatorilor.
Setările forumului permit vizualizarea şi descărcarea acestora doar de către membri, nu şi de către vizitatori.
Datorită spaţiului disponibil limitat, ataşamentele vor fi publicate de administrator, la cererea expresă a utilizatorilor.
Setările forumului permit vizualizarea şi descărcarea acestora doar de către membri, nu şi de către vizitatori.
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|