Al-Khwarizmi

In jos

Al-Khwarizmi Empty Al-Khwarizmi

Mesaj Scris de nexus Sam Iul 06, 2013 9:18 am

Al-Khwarizmi
786 – 833 A.C.
Născut în Uzbekistan, matematician, geograf şi astronom, a fost primul care a introdus numerele arabe în Europa. Sistemul de numerotare cu digiţi între 0 şi 9 îşi are originile în India, în jurul anului 500 BC, fiind numit şi sistemul Hindu-Arabic.
Al-Khwarizmi descrie acest sistem în lucrarea sa „Calculation with hindu Numerals”, tradusă în Latină, ceea ce duce la adoptarea lui în vest şi mai apoi, în întreaga lume.
Numele său, în pronunţie vestică, este „algorismi”, devenind mai apoi „algorism” şi „algorithm”, ceea ce în traducere înseamnă „regulă de calcul”.
Pune bazele algebrei, prin introducerea ecuaţiilor pătratice şi a două concepte de rezolvare ale acestora, „completarea” şi „echilibrarea”.
- „completarea” este metoda de trecere a termenilor negativi în partea cealaltă a ecuaţiei, cu schimbarea semnului: de exemplu, ecuaţia devine
- „echilibrarea” reprezintă reducerea termenilor pozitivi la cea mai simplă formă: de exemplu, ecuaţia devine
Numele arabic al lucrării sale „Calculul prin completare şi echilibrare” este „Hisab al-jabr w’al-muqabala”, cuvântul „al-jabr” devenind „algebra”.
A mai realizat observaţii astronomice şi cercetări geografice, efectuând o serie de hărţi de o bună acurateţe.

nexus
Newbie
Newbie

Mesaje : 4
Puncte : 12
Data de inscriere : 27/06/2013

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum